Experiențe Erasmus+ la UTM: provocări și oportunități
Pe 17 martie, la Facultatea de Inginerie Economică și Business a avut loc un eveniment dedicat promovării mobilității academice în rândul studenților anului I ai programelor Contabilitate, Finanțe și bănci, Business și administrare. Studenți actuali ai programului Business și administrare, precum și masteranzi cu experiență în mobilitățile academice Erasmus+, au împărtășit experiențele sale și impactul acestora asupra dezvoltării lor academice și profesionale.
Printre invitații care au oferit relatări captivante s-a numărat Evelina GONȚA, studentă în anul III la programul Business și administrare, care a beneficiat de două mobilități academice: la Universitatea de Științe Aplicate din Sakarya, Turcia și la Universitatea de Științe ale Vieții din Cehia. Evelina a descris aceste experiențe ca fiind adevărate provocări transformatoare, care i-au consolidat competențele academice și profesionale. Ea a subliniat importanța diversității culturale, necesitatea adaptabilității la sisteme educaționale diferite și valoarea colaborării internaționale.
Un alt discurs inspirațional a fost susținut de Eugenia ALCEDAREVSCAIA, studenta anului II la programul Business și administrare, care a efectuat o mobilitate Erasmus+ la University of Kalisz, Polonia. Eugenia a relatat despre procesul de adaptare la un nou sistem educațional, depășirea barierelor lingvistice și explorarea unei noi culturi academice. Ea a evidențiat impactul major al acestei experiențe asupra viziunii sale profesionale, subliniind că mobilitatea academică oferă oportunități valoroase pentru dezvoltarea abilităților lingvistice, profesionale și de integrare într-un mediu academic internațional.
O altă intervenție deosebită a fost cea a lui Alex ALCAZ, masterand în cadrul programului Administrarea afacerilor, care a beneficiat de o mobilitate academică la Institutul Politehnic din Portalegre, Portugalia, în perioada studiilor sale de licență la programul Business și administrare. Alex a apreciat profesionalismul profesorilor autohtoni și străini, metodele moderne de predare, precum prezentările interactive și întâlnirile cu experți. El a menționat că această mobilitate nu a fost doar o experiență educațională, ci și una personală, care i-a deschis noi orizonturi și i-a permis să stabilească contacte valoroase. De asemenea, Alex a evidențiat oportunitățile de dezvoltare profesională oferite de Universitatea Tehnică a Moldovei, în special prin activitățile extra-curriculare naționale și internaționale, competițiile de antreprenoriat și inovare la care a participat cu drag, obținând multiple satisfacții, diplome și premii valoroase.
Suntem recunoscători studenților noștri pentru că au împărtășit cu entuziasm experiențele lor în programele Erasmus+ și pentru cuvintele calde adresate facultății, iar în continuare le dorim mult succes în parcursul lor academic și profesional!
Scopul principal al evenimentului a fost stimularea interesului studenților pentru mobilitatea academică și evidențierea avantajelor pe care le oferă această oportunitate. Participanții au avut ocazia să adreseze întrebări invitaților, iar discuțiile au subliniat importanța curajului de a accepta noi provocări și de a explora oportunități academice internaționale. Evenimentul a demonstrat încă o dată că Erasmus+ nu înseamnă doar studii în străinătate, ci și o cale spre dezvoltare personală, profesională și culturală, deschizând studenților perspective deosebite și oportunități de viitor.























