UTM și USV – parteneriat academic pentru excelență: programul de master cu diplomă dublă
Un grup de studenți ai programului Administrarea Afacerilor din cadrul Facultății de Inginerie Economică și Business, UTM, au efectuat o deplasare la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava pentru susținerea diferențelor academice și au avut ocazia de a participa la discuții cu conducerea facultății și a universității.
Universitatea Tehnică a Moldovei și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava continuă să consolideze colaborarea academică prin intermediul programului de studii integrate de masterat care oferă studenților oportunitatea de a obține o diplomă dublă. Programul de diplomă dublă presupune ca studenții să urmeze curricule echivalente, să participe la mobilități internaționale și să-și finalizeze studiile conform cerințelor ambelor universități. În urma finalizării acestui program, absolvenții vor primi două diplome: una emisă de USV (programul Management și administrarea afacerilor) și alta de UTM (programul Administrarea afacerilor) , consolidându-și astfel poziția pe piața internațională a muncii.
În cadrul vizitei la Suceava, studenții UTM au fost primiți cu căldură de către reprezentanții USV, având posibilitatea să interacționeze cu profesorii și conducerea facultății, să participe la activități academice și să viziteze infrastructura educațională a universității. Studenții s-au declarat profund recunoscători pentru această oportunitate, subliniind că acest program reprezintă un avantaj considerabil pentru dezvoltarea lor profesională și academică.
„A avea posibilitatea de a studia la două universități prestigioase din Republica Moldova și România este o experiență inestimabilă. Acest program ne oferă o viziune internațională asupra domeniului administrării afacerilor și ne pregătește mai bine pentru viitoarea noastră carieră profesională”, a menționat unul dintre studenți.
Conducerea ambelor instituții a reafirmat angajamentul de a continua acest parteneriat și de a dezvolta noi oportunități pentru studenți și cadre didactice. Acest program reprezintă nu doar o modalitate de internaționalizare a educației universitare, ci și un exemplu de bune practici în colaborarea academică internațională.
Prin intermediul acestei inițiative, UTM și USV demonstrează încă o dată angajamentul lor față de excelența academică și deschiderea către formarea unor specialiști de înaltă calitate, capabili să facă față provocărilor unui mediu economic globalizat.







