Studenții UTM, mai aproape de realitățile industriei: vizită de studiu la Vetropack Moldova
Chișinău, 20 martie 2026 – Studenții anului II ai programului de studii „Business și Administrare” din cadrul Facultății de Inginerie Economică și Business (FIEB), Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), au participat la o vizită de studiu la compania Vetropack Moldova, unul dintre liderii industriei de producere a ambalajelor din sticlă.

Activitatea a fost organizată în cadrul disciplinei „Managementul întreprinderii”, sub coordonarea prof. univ. Larisa Bugaian, având drept scop familiarizarea studenților cu procesele reale dintr-o întreprindere industrială modernă.
Pe parcursul vizitei, studenții au avut oportunitatea de a observa direct procesele tehnologice de producere a ambalajelor din sticlă, de la prelucrarea materiei prime până la produsul finit, precum și modul în care organizarea eficientă și managementul operațional contribuie la performanța și calitatea producției.

De asemenea, participanții au interacționat cu specialiștii companiei, care au oferit explicații detaliate privind organizarea proceselor de producție, managementul resurselor și standardele industriale aplicate, răspunzând întrebărilor adresate de studenți.
Studenții au apreciat în mod deosebit nivelul înalt de organizare, disciplina operațională și utilizarea tehnologiilor moderne, elemente esențiale pentru competitivitatea unei întreprinderi industriale.
Această activitate face parte din eforturile UTM de a îmbina pregătirea teoretică cu experiența practică, contribuind la formarea unor specialiști bine pregătiți pentru piața muncii și pentru mediul economic actual.

La final, studenții au adresat mulțumiri echipei Vetropack Moldova pentru deschidere, profesionalism și suportul oferit în realizarea acestei vizite educaționale.















