START ȘCOALA DE VARĂ EU4SID
„Fiindcă ne pasă de viitorul nostru, am dat start Școlii de Vară EU4SID – așa vedem noi contribuția noastră la dezvoltarea industrial durabilă!”
Cu acest motto inspirațional, organizatorii au inaugurat Școala de vară EU4SID, preconizată să se desfășoare în perioada 14 – 15 iunie, sub auspiciile Facultății Inginerie Economică și Business, Universitatea Tehnică a Moldovei, în cadrul proiectului Erasmus+, Acțiunea Jean Monnet Module „Dezvoltarea industrială durabilă în contextul integrării europene”, menționând cu bucurie că cca 20 de studenți de la diverse facultăți au manifestat interes de a participa la acest eveniment.
Dezvoltarea durabilă este despre producerea și consumul responsabil. Fiecare din noi avem obligațiunea să ne informăm cum am putea contribui la dezvoltarea durabilă și chiar să ne implicam în diferite ipostaze ale vieții noastre de zi cu zi: fie în calitate de consumator, atunci când alegem produse eco, ambalate ecologic sau când depozităm selectiv deșeurile; fie pe post de profesor, care instruiește un auditoriu-țintă despre semnificația dezvoltării durabile și ce trebuie să întreprindem pentru a o implementa în viața noastră; fie ca manager sau inginer, care trebuie să ia decizii pentru a-și adapta afacerea la principiile prietenoase mediului, responsabilității sociale și eficienței utilizării resurselor. (Detalii link)







