PETRU VOLOȘIN, STUDENT FIEB-UTM: „MOBILITATEA LA UNIVERSITATEA DIN PLOVDIV VA AVEA MEREU UN LOC IMPORTANT ÎN INIMA MEA!”
La Facultatea Inginerie Economică și Business, Universitatea Tehnică a Moldovei au fost create condiții optime pentru ca studenții să beneficieze din plin de oportunitățile de mobilitate în cadrul proiectelor ERASMUS+. Recent, 8 studenți ai FIEB au avut mult râvnitul prilej de a se bucura de o mobilitate de studii la Universitatea din Plovdiv. Unul dintre fericiții beneficiari – Petru VOLOȘIN, student în anul II, programul „Contabilitate”, ne-a împărtășit bucuria de a învăța la o instituție-lider din Bulgaria.
– Pentru mine posibilitatea de a vizita o țară străină și a-mi face studiile peste hotare era un scop spre care râvneam de mult timp, spune Petru VOLOȘIN. Chiar dacă de multe ori îmi imaginam cum ar fi să se întâmple aievea acest lucru, nu m-am gândit niciodată că Universitatea din Plovdiv ar putea deveni destinația mea, datorită programului ERASMUS+!
Fiind al doilea oraș ca mărime din Bulgaria, după Sofia, Plovdivul este și unul dintre cele mai vechi orașe ale Europei. Astfel că a reușit să mă surprindă cu numeroasele sale ruine grecești și romane și să-mi satisfacă interesul pe care îl am pentru ruinele civilizaților antice.(Detalii link)


