Facultatea Inginerie Economică și Business
  • Acasă
  • Cunoaşte-ne
  • Admiterea 2025
  • Echipa
  • Departamente
    • Economie şi management
    • Teorie economică şi marketing
    • MEDIA Lab
  • Experienţe şi viziuni
    • Planuri de dezvoltare
    • Opinii Absolventului FIEB
    • Proiecte FIEB
  • Studii universitare
    • Licenţă
      • PROGRAMUL DE STUDII 0411.1 Contabilitate
      • PROGRAMUL DE STUDII 0413.1 Business și Administrare
      • PROGRAMUL DE STUDII 0414.1 Marketing și logistică
      • УЧЕБНАЯ ПРОГРАММА 0411.1 Бухгалтерский учет
      • УЧЕБНАЯ ПРОГРАММА 0413.1 Бизнес и Администрирование
      • УЧЕБНАЯ ПРОГРАМА 0414.1 Маркетинг и логистика
      • PROGRAMUL DE STUDII 0412.1 Finanțe și bănci
      • УЧЕБНАЯ ПРОГРАММА 0412.1 Банки и финансы
      • PROGRAMUL DE STUDII 0410.1 Economie generală
      • STUDY PROGRAM 0413.1 Business and Administration
    • Masterat
      • Programe de studii MASTER
    • Doctorat
  • Orar de studii
  • Cercetare ştiinţifică
  • Viaţa studenţească
  • Colaborare
  • Contacte
  • Menu Menu
  • Link to Facebook
  • Link to Rss this site
Search Search

MASA ROTUNDĂ PRIVIND REGLEMENTĂRILE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL LA DISTANȚĂ: DIALOG INTERINSTITUȚIONAL, PERSPECTIVE STRATEGICE ȘI POLITICI INOVATOARE

În contextul transformărilor accelerate din domeniul educației și al integrării tehnologiilor digitale în procesul didactic, la data de 22 mai 2025, la Universitatea Tehnică a Moldovei a avut loc masa rotundă cu tema „Unele aspecte ale reglementărilor privind învățământul la distanță”, organizată în cadrul proiectului MEDIA (nr. 101082889) – „Strengthening the quality of online education in HEIs in Moldova and Armenia”, finanțat de Uniunea Europeană prin programul ERASMUS+.

Evenimentul a reunit peste 40 de participanți din rândul cadrelor universitare, specialiștilor în politici educaționale, experților în digitalizare și reprezentanților instituțiilor de învățământ superior din întreaga țară. Participanții au reprezentat următoarelor instituții: Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), Universitatea de Stat din Moldova (USM), Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB), Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM), Universitatea Liberă Internațională din Moldova (ULIM), Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (USMF), Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” (UPSC), Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP) și Universitatea Cooperatist-Comercială din Moldova (UCCM). De asemenea, evenimentul a beneficiat de participarea unui reprezentant al Ministerului Educației și Cercetării, instituție-cheie în definirea politicilor educaționale naționale.

Evenimentul a fost deschis de către Elena Simciuc, coordonatoarea națională a proiectului MEDIA, care a subliniat importanța colaborării instituționale pentru dezvoltarea și standardizarea învățământului online în Republica Moldova. Din partea Universității Tehnice a Moldovei, au adresat mesaje de salut Stela Cucoș, Prodecană a Facultății Inginerie Economică și Business, precum și Rina Țurcan, conf. univ., dr., șefa Departamentului Economie și Management, și coordonatoarea echipei A a UTM în cadrul proiectului MEDIA.

Evenimentul a fost coordonat de Ala Oberșt, conf. univ., dr., coordonatoarea echipei B a UTM în cadrul aceluiași proiect, care a moderat desfășurarea sesiunilor, a contribuind activ la structurarea tematicilor discuțiilor și la facilitarea schimbului de idei între participanți.

În cadrul sesiunii de prezentări, au fost abordate teme esențiale pentru modernizarea cadrului normativ și metodologic al învățământului la distanță.

Tatiana Pașa (Ministerul Educației și Cercetării) a oferit o analiză detaliată a Regulamentului privind organizarea și desfășurarea învățământului la distanță și cu frecvență redusă, aprobat la 26 martie 2025, explicând aspectele fundamentale de reglementare și punere în aplicare.

Elena Simciuc (USM) a explorat tendințele internaționale în EdTech, accentuând utilizarea microlearning-ului și relevanța conținuturilor digitale asincrone în procesul de predare modern, cu exemple concrete de cursuri dezvoltate în cadrul proiectului MEDIA.

Tatiana Bulimaga (USM) a prezentat Codul de etică instituțională pentru învățământul la distanță, care definește norme clare privind comportamentul digital, comunicarea etică și utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale în spațiul educațional.

Valentina Pritcan (USARB) a expus propuneri pentru standardele de calitate ale cursurilor online, în conformitate cu politicile educaționale europene, evidențiind importanța structurii curriculare, designului, modului de prezentare a cursului și a suportului didactic, precum și sprijinul necesar de acordat cursanților.

Irina Tutunaru (UTM) a susținut o prezentare axată pe metodologia învățământului online sincron și asincron, precum și pe crearea unui cadru normativ unitar pentru microcalificări. S-au propus recomandări privind proiectarea conținutului digital, instrumentele de evaluare și resursele educaționale orientate spre competențe cerute de piața muncii.

Sesiunea finală a fost dedicată unei dezbateri interactive, în cadrul căreia participanții au adresat întrebări și au împărtășit experiențe privind:

  • aplicarea Regulamentului recent aprobat de MEC;
  • elaborarea suporturilor didactice pentru cursurile online;
  • asigurarea calității materialelor educaționale;
  • dotările tehnice necesare instituțiilor de învățământ;
  • resursele umane implicate în crearea cursurilor digitale;
  • precum și adaptabilitatea instituțională la schimbările rapide din mediul educațional digital.

Evenimentul a constituit o platformă valoroasă de dialog și cooperare interinstituțională, consolidând angajamentele comune pentru dezvoltarea unui învățământ superior accesibil, calitativ și adaptat cerințelor erei digitale, consolidând cooperarea interinstituțională și a marcat un pas semnificativ spre alinierea sistemului de învățământ superior din Republica Moldova la standardele internaționale privind educația digitală. Masa rotundă a servit drept platformă de reflecție, schimb de bune practici și conturare a direcțiilor strategice pentru dezvoltarea durabilă a învățământului la distanță în epoca transformării digitale.

Vizualizări: 36

Follow us on Facebook

Popular
  • MEDIA-DIGITALĂ: A TREIA EDIȚIE FINALIZATĂ CU SUCCES LA...12 iunie 2026 - 8:53
  • Conferinţă internaţională „Ingineria afacerii”/„Economia...15 aprilie 2019 - 20:00
  • Masă rotundă cu genericul „Particularitățile marketingului...18 aprilie 2019 - 20:00
  • FIEB: lecție publică dedicată Zilei Europei9 mai 2019 - 20:00
Recent
  • MEDIA-DIGITALĂ: A TREIA EDIȚIE FINALIZATĂ CU SUCCES LA...12 iunie 2026 - 8:53
  • Succes academic la FIEB: absolvenții programului Contabilitate...9 iunie 2026 - 8:23
  • VIITORI SPECIALIȘTI ÎN FINANȚE ȘI BANKING: ABSOLVENȚII...4 iunie 2026 - 12:16
  • EDUCAȚIE FĂRĂ FRONTIERE: EXPERIENȚA INTERNAȚIONALIZĂRII...3 iunie 2026 - 8:09
Search Search
© Copyright | UTM - All rights reserved.
  • Link to Facebook
  • Link to Rss this site
Link to: Absolvenții programului de master „Administrarea Afacerilor”– o nouă generație de lideri în economie Link to: Absolvenții programului de master „Administrarea Afacerilor”– o nouă generație de lideri în economie Absolvenții programului de master „Administrarea Afacerilor”– o nouă... Link to: FIEB intră în era SAP: educație economică conectată la viitorul digital Link to: FIEB intră în era SAP: educație economică conectată la viitorul digital FIEB intră în era SAP: educație economică conectată la viitorul digita...
Scroll to top Scroll to top Scroll to top