Felicitări studenților FIEB, beneficiari ai Bursei Guvernului pentru anul de studii 2026/2027!
Comunitatea facultății adresează sincere felicitări studenților Dmitrii Scorohodov, student la specialitatea Marketing și Logistică,

și Mihaela-Dorina Odainîi, studentă la specialitatea Business și Administrare,

pentru obținerea prestigioasei Burse a Guvernului Republicii Moldova pentru anul universitar 2026/2027. Aceștia se numără printre cei 30 de studenți din țară selectați pentru această distincție, acordată pentru rezultate academice remarcabile, implicare activă și performanțe deosebite în procesul de studii.
Această realizare reprezintă o recunoaștere a muncii, perseverenței și dedicării de care au dat dovadă pe parcursul anilor de studii și confirmă potențialul excepțional al studenților FIEB.
Le dorim mult succes în continuare, inspirație în atingerea noilor obiective și cât mai multe realizări profesionale și personale!
Suntem mândri de voi și vă felicităm pentru această performanță deosebită! 🎉👏

