Explorând succesul în Marketing și Logistică la EFES Vitanta – învățare prin practică
În data de 10 octombrie 2024, studenții anului II, specialitatea Marketing și Logistică din cadrul Facultății de Inginerie Economică și Business, au avut oportunitatea de a participa la o vizită de studiu la Î.M. EFES Vitanta Moldova Brewery S.A., una dintre cele mai mari și cunoscute companii din industria berii din Republica Moldova. Această vizită a fost organizată în cadrul orelor de curs „Cercetări de marketing” și a avut ca scop consolidarea cunoștințelor teoretice prin intermediul unei experiențe practice în mediul real de afaceri.
Pe parcursul vizitei, studenții au avut oportunitatea să observe nu doar activitatea de cercetare de marketing și aplicarea strategiilor de marketing, dar și întregul proces de producere a berii, precum și operațiunile logistice implicate. Vizitarea fabricii le-a permis să înțeleagă fluxul de producție, de la etapa inițială a procesului de fabricație până la ambalare și distribuție. De asemenea, au văzut cum sunt gestionate procesele logistice, inclusiv transportul și depozitarea produselor finite, ceea ce le-a oferit o imagine completă asupra lanțului de aprovizionare.
Vizitele de studiu, precum cea la EFES Vitanta Moldova Brewery S.A., sunt esențiale pentru viitorii specialiști în marketing și logistică, oferindu-le oportunitatea de a conecta teoria cu practica. În plus, această experiență a permis studenților să interacționeze direct cu profesioniști din industrie, obținând informații valoroase care contribuie la dezvoltarea lor profesională.
Astfel de inițiative sunt extrem de importante pentru programul de studii, contribuind la formarea unei viziuni complete asupra mediului de afaceri. Experiența practică dobândită ajută studenții să înțeleagă mai bine procesele complexe care stau la baza unei companii internaționale de succes, pregătindu-i pentru provocările din cariera lor profesională.
Dorim să aducem mulțumiri speciale doamnei Alexandra Samson pentru dedicarea și profesionalismul cu care a ghidat studenții noștri prin procesul de producție și logistică al companiei EFES Vitanta Moldova Brewery S.A., în cadrul turului de bere. Explicațiile detaliate și deschiderea cu care a răspuns întrebărilor studenților au contribuit enorm la înțelegerea practică a modului în care funcționează o companie de succes în industria berii. Suntem recunoscători pentru timpul și efortul investit în această vizită, care a fost o experiență extrem de valoroasă pentru viitorii specialiști în marketing și logistică.
Considerăm că această vizită a avut un impact pozitiv asupra formării viitorilor specialiști in domeniul marketingului din cadrul Universității Tehnice a Moldovei și a consolidat relația dintre universitate și mediul de afaceri, facilitând astfel o integrare mai eficientă a absolvenților pe piața muncii.

















