BUSINESS ȘI STATISTICĂ OFICIALĂ: STUDENȚII FIEB ÎN DIALOG CU SPECIALIȘTII BNS DESPRE INDICII PREȚURILOR DE CONSUM
La data de 19 noiembrie 2025, studenții programelor de studii Business și Administrare, Contabilitate și Finanțe și Bănci din cadrul Facultății Inginerie Economică și Business a Universității Tehnice a Moldovei au participat la o lecție publică interactivă susținută de reprezentanții Biroului Național de Statistică (BNS). Activitatea s-a desfășurat în cadrul cursului „Prețuri și tarife” și a avut drept obiectiv familiarizarea studenților cu modul în care Biroul Național de Statistică utilizează datele oficiale în monitorizarea prețurilor, a inflației și a tendințelor economice din Republica Moldova.

În cadrul lecției, Elizaveta TODICĂ, șefa Direcției statistica prețurilor de consum, a prezentat într-o manieră accesibilă structura conceptuală a Indicelui Prețurilor de Consum (IPC) și rolul acestuia în analiza evoluției economice. Studenții au putut urmări metodologia de calcul a indicelui, de la selectarea bunurilor și serviciilor reprezentative și a punctelor geografice de observare, până la prelucrarea datelor și stabilirea ponderilor pentru diferitele grupe de produse. Explicațiile au evidențiat felul în care modificările de preț ale articolelor cu pondere ridicată în coșul de consum influențează nivelul general al inflației și, implicit, climatul economic al țării.

Dimensiunea practică a sesiunii a fost accentuată prin utilizarea calculatorului online al IPC, care permite estimarea inflației resimțite în funcție de structura individuală a cheltuielilor. De asemenea, studenții au analizat grafice dinamice realizate în Power BI, ilustrând evoluția IPC și a inflației din ultimii zece ani și evidențiind legătura dintre fenomenele statistice și realitățile economice cotidiene.
O parte importantă a întâlnirii a vizat și oportunitățile de carieră în domeniul statisticii oficiale. Intervenția Anei ROTARU, consultantă superioară în cadrul Direcției Resurse Umane a BNS, a oferit o perspectivă clară asupra modalităților prin care studenții pot accesa stagii de practică – inclusiv stagii plătite – și se pot implica în activitățile de colectare și analiză a datelor oficiale. Au fost punctate aspecte referitoare la evoluția profesională în cadrul instituției, conform procedurilor legale de ocupare a funcțiilor publice.

Principalele oportunități evidențiate pentru studenți au inclus:
- stagii de practică în domeniul colectării și prelucrării datelor statistice;
- participarea la proiecte de analiză statistică aplicată;
- perspective de angajare ulterioară în cadrul BNS, în funcție de procedurile și concursurile instituționale.


Facultatea Inginerie Economică și Business își exprimă gratitudinea față de Biroul Național de Statistică pentru deschiderea și profesionalismul cu care a interacționat cu studenții. FIEB își propune să dezvolte în continuare această colaborare fructuoasă prin noi lecții publice, vizite de studiu și stagii de practică, în beneficiul formării viitoarei generații de specialiști, al mediului academic și de business, precum și al promovării culturii statistice în Republica Moldova.




