ANATOLIE PETREANU, MASTERAND FIEB-UTM: „SĂ TE ÎNCONJORI DE OAMENI PROFESIONIȘTI, DORNICI DE A-ȘI ÎMPĂRTĂȘI CUNOȘTINȚELE, ESTE O ONOARE!”
Mă numesc Anatolie Petreanu, sunt pasionat de cifre și detest zona de confort. Din aceste considerente, am decis să-mi continui studiile de master la Universitatea Tehnică a Moldovei, specialitatea „Administrarea afacerilor”.
Din punctul meu de vedere, zona de confort este acel loc care ne ține în jurul unei carapace și nu ne permite să ne manifestăm adevăratul potențial. Poate chiar pot mai multe să fac? Poate îmi reușește să ating limita orizontului? Punându-mi aceste întrebări (naive oarecum), îmi doresc să găsesc o soluție, iar o soluție în cele mai ciudate situații este, cu siguranță, ceea ce mă caracterizează.
Pasiunea pentru cifre o am încă de pe băncile școlii. Asta nu ar însemna că am avut cele mai bune note sau că eram primul la rezolvarea de exerciții. E mai curând o pasiune ce se trage din reguli matematice simple, care sunt peste tot și oriunde! Rapiditatea și logica pe care o dezvoltă matematica m-au îndreptat însă pe o altă cale: cea a științelor economice.
Refuz să cred că este ceva imposibil – asta am învățat din toate olimpiadele naționale de economie și concursurile/proiectele pentru tinerii antreprenori la care am participat. Astfel, la 15 ani am călcat de sine stătător ca mic antreprenor în acest domeniu impresionant! Vârsta nu e un impediment pentru a începe ceva nou, pentru a încerca și poate a greși. Tocmai de aceea îi sfătuiesc pe cei care au dubii să acționeze, să încerce și să învețe din propriile greșeli. (Detalii link)




