DUMITRU NICULĂIȚĂ: „EXPERIENȚA ÎNSEAMNĂ SĂ-ȚI DEZVOLȚI MIX-UL DE ATUURI ȘI COMPETENȚE ÎN PERMANENȚĂ”
Dumitru NICULĂIȚĂ a absolvit Facultatea Inginerie Economică și Business, specialitatea Marketing și Logistică. Și-a făcut și masterul la aceeași facultate, urmând programul „Administrarea afacerilor”.
– Am apreciat foarte mult profesorii din facultate, care pe lângă predarea materiei de studii propriu-zise, erau conectați și la mediul real al economiei, activând în diverse companii, iar unii fiind antrenați și în proiecte de restructurare și redresare economică a unor industrii din țară.
Sincer vorbind, unele discipline le-aș mai studia o dată cu plăcere, mai atent, căci peste ani și-au dovedit utilitatea și valoarea.
Mi-am început cariera profesională în domeniul vânzări, din anul 3 de facultate. Ulterior am activat și într-o agenție de publicitate, unde am învățat tot ce înseamnă reclamă (print, OOH, radio, TV), m-am axat pe shopper marketing, având printre clienți mari branduri internaționale prezente pe piața locală FMCG (Fast Moving Consume Goods ). Am activat și ca manager marketing, manager PR și comunicare, director marketing, consulting în marketing. Actualmente sunt brand manager la Moldova Agroindbank, cea mai mare bancă comercială de pe piața locală, unde elaborez un mix de marketing pentru anumite produse destinate IMM-urilor și segmentului corporativ. (Detalii link)



