O NOUĂ GENERAȚIE DE ABSOLVENȚI AI CURSULUI DE MICROCALIFICARE „MEDIA DIGITALĂ” ȘI-A PRIMIT CERTIFICATELE DE ABSOLVIRE

La data de 29 mai 2026, ora 12:00, Centrul Universitar de Instruire Continuă, în colaborare cu Facultatea Inginerie Economică și Business, a organizat ceremonia festivă de înmânare a certificatelor de absolvire pentru participanții cursului de microcalificare „MEDIA DIGITALĂ”, Ediția nr. 2.

Evenimentul a marcat finalizarea unui parcurs de formare dedicat dezvoltării competențelor digitale, creativității și adaptării la noile realități ale societății moderne. Pentru absolvenți, acest moment a reprezentat nu doar încheierea unui curs, ci și începutul unor noi oportunități de afirmare profesională, comunicare eficientă și implicare activă în mediul digital.
În cadrul ceremoniei, Rafael CILOCI, Decan al Facultății Inginerie Economică și Business, a adresat felicitări absolvenților, subliniind importanța competențelor digitale în activitatea profesională și în dezvoltarea personală. Mesajul transmis a evidențiat faptul că formarea continuă reprezintă o investiție valoroasă în viitor, iar fiecare competență dobândită devine un pas înainte spre performanță, încredere și succes.

Un mesaj de apreciere și încurajare a fost transmis și de coordonatoarele proiectului MEDIA, Rina ȚURCAN și Ala OBERȘT, care au felicitat absolvenții pentru curajul de a accepta o nouă provocare educațională, pentru perseverența demonstrată și pentru dorința de a învăța. Acestea au remarcat implicarea activă a participanților, deschiderea spre schimbare, creativitatea și responsabilitatea de care au dat dovadă pe parcursul programului.
Absolvenții Ediției a II-a au demonstrat că învățarea nu se limitează la un anumit moment al vieții, ci continuă ori de câte ori există dorință, motivație și deschidere spre dezvoltare. Competențele acumulate în cadrul cursului „MEDIA DIGITALĂ” le vor oferi posibilitatea de a utiliza mai eficient instrumentele digitale, de a comunica mai convingător și de a contribui la promovarea ideilor, proiectelor și inițiativelor în mediul online.

Prin organizarea acestei noi ediții, Centrul Universitar de Instruire Continuă și Facultatea Inginerie Economică și Business reconfirmă angajamentul față de promovarea educației continue, a inovării și a dezvoltării competențelor necesare într-o lume aflată în permanentă transformare.
Felicitări tuturor absolvenților Ediției a II-a a cursului de microcalificare „MEDIA DIGITALĂ”! Vă dorim curaj în aplicarea cunoștințelor dobândite, inspirație în proiectele pe care le veți realiza și mult succes în valorificarea noilor competențe digitale!
Facultatea Inginerie Economică și Business continuă să susțină formarea specialiștilor pregătiți să răspundă provocărilor economiei digitale, prin programe educaționale relevante, moderne și orientate spre viitor.
Proiectul MEDIA este implementat în perioada 2023-2027 de Universitatea de Stat din Moldova, în calitate de coordonator, împreună cu alți 12 parteneri din instituții de învățământ superior și organizații din Finlanda, Germania, Letonia, Republica Moldova și Armenia, inclusiv Ministerele Educației din Republica Moldova și Armenia. Proiectul MEDIA își propune să susțină reformele structurale din Armenia și Moldova (R2) prin soluții la problemele sistemelor naționale de învățământ superior, atât la nivel instituțional, cât și individual. Inițiativa urmărește o abordare integrată, orientată spre formarea și perfecționarea cadrelor relevante, cu scopul de a îmbunătăți calitatea educației online în R2. De asemenea, proiectul vizează elaborarea unui cadru normativ pentru dezvoltarea învățământului online sincron și asincron, consolidarea capacităților privind learning analytics (LA) în procesele de predare-învățare la distanță, precum și implementarea de instrumente multidisciplinare de educație non-formală în domeniul mediilor digitale (DM).
Proiectul MEDIA este implementat cu suportul UE prin intermediul programului Erasmus+.
Mai multe informații despre proiect pot fi găsite pe https://mediaera.online/, https://proiecte.utm.md/media/






















