ANASTASIA FUȘTEI, STUDENTĂ FIEB: IMPRESII DIN MOBILITATEA ERASMUS

Anastasia FUȘTEI este studentă în anul III la Facultatea Inginerie Economică și Business, programul de studii „Business și administrare”. Făcând parte din diverse ONG-uri, a reușit să interacționeze cu mai mulți voluntari internaționali și să se convingă că visul ei de a învăța în străinătate este cât se poate de real. Iar aceasta a motivat-o să aplice pentru ERASMUS.

– ERASMUS mi-a deschis noi orizonturi, mi-a oferit sentimentul de maturitate de care aveam nevoie, independență, o nouă experiență, prieteni internaționali, călătorii, aventuri, dar și posibilitatea de a-mi dezvolta abilitățile practice și intelectuale care să mă ajute să fac față unor noi provocări. Am trăit aceste sentimente la ISAG – European Business School din Porto, Portugalia, unde am ajuns să studiez Business Management. (Detalii link)